Întâlniri ale grupului nucleu consultativ cu rol de asigurare a incluziunii

17.04.2019

Un număr total de 60 de părinți participă lunar – pe aproape toată durata proiectului de doi ani – la întâlniri inițiate de școală, unde aceștia învață să dialogheze constructiv despre dezvoltarea școlii, despre învățarea și starea de bine a tuturor copiilor școlii. Intenția noastră este să ne aliem cu părinții care la rândul lor să apropie de școală și pe acei părinți care sunt încă sceptici sau temători. Importanța implicării părinților în viața școlii, în activități care vizează cât mai specific învățarea copiilor, este greu de supraestimat.

Colectivele de conducere ale școlilor sunt sprijinite în aceste acțiuni de implicare activă a părinților de către un facilitator de școală comunitară.

Service Learning sau Proiectul de învățare prin serviciu în folosul comunității este o metodă care facilitează învățarea elevilor implicându-i în rezolvarea unei probleme din comunitatea lor (școală, vecinătate, localitate ș.a.). Sprijiniți de profesori, elevii identifică nevoile comunității, dezbat soluții, se reunesc în jurul unui scop comun și acționează în comunitate. Concomitent, ghidați de profesori, elevii reflectează și își evaluează progresul în învățare.

 Acest proiect este co-finanțat din Programul de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România, finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 Incluziunea înseamnă învățare pentru toți Working together for an inclusive Europe.

Granturile Spațiului Economic European (SEE) și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din Estul și Sudul Europei și statele baltice.

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471