Învățare pentru toți

19.03.2019

Ce înseamnă – în înțelegerea noastră – incluziunea în educație? Pe scurt, înseamnă că:

a) fiecare copil este prezent în procesul de învățare,

b) fiecare copil este activ și conștient implicat în multiple feluri și

c) fiecare copil înregistrează progres în învățare.

Educația cu adevărat incluzivă nu se poate mulțumi cu primele două niveluri de incluziune. De aceea, în proiectul „Incluziunea înseamnă învățare pentru toți” ne-am propus să țintim cel mai avansat nivel al incluziunii.

Deși multă vreme eforturile, chiar pe plan internațional, s-au îndreptat spre a aduce fiecare copil la școală, s-a observat că simpla lor prezență nu garantează progresul unei națiuni. Copiii care sunt doar fizic prezenți nu vor putea învăța. Mai mult, copiii care nu sunt stimulați adecvat să progreseze, degeaba sunt ocupați activ la școală: curând, ei – dar și părinții lor – vor sesiza inutilitatea, lipsa de relevanță a activităților școlare și atunci apare pericolul abandonului școlar.

Învățarea care este relevantă presupune schimbare: este un proces intim, care are loc în profunzimea ființei noastre, dar care în același timp are nevoie să se reliefeze în ceea ce facem – cu alte cuvinte, să aibă rezultate, mult dincolo de foaia matricolă pe care o obținem de la școală. Acțiunile noastre reflectă gândirea, valorile, convingerile, priceperile noastre. Atunci când realmente am învățat ceva, acest lucru se va oglindi în felul în care ne comportăm și raționăm în relație cu noi înșine și cu alții, în ceea ce spunem, facem, gândim.

Responsabilitatea pentru a conferi relevanță – personală și locală – celor învățate la școală este, în ultimă instanță, a școlii. Școala este locul unde curriculumul național se traduce în activități de învățare pentru elevi. Pentru ca procesul de învățare să fie perceput de către copii și de către părinții lor ca fiind relevant, este nevoie ca activitățile de învățare în sala de clasă să se fundamenteze pe experiențe de viață autentice ale elevilor, acumulate în principal în familie, în grupurile de socializare, în comunitate. Mai mult, rezultatul învățării ar trebui să aibă și să producă un impact asupra vieții elevului, a familiei sale, a grupurilor de care aparține, a comunității, în ultimă instanță.

Experiențe de învățare cât mai relevante – pentru copiii din 6 localități rurale

De aceea, în proiectul nostru, ne-am propus să oferim experiențe de învățare cât mai relevante, cât mai eficiente copiilor din șase localități rurale. Pentru a ajunge la acest deziderat, este nevoie să abordăm adulții din jurul copiilor: atât părinții, familia lor, cât și profesorii și alți actori din școală.

Prima activitate cu care am demarat proiectul în octombrie 2018 a fost:

  • un atelier de formare care s-a adresat echipelor de conducere a celor șase școli partenere: dacă liderii școlii înțeleg ce înseamnă incluziunea și direcțiile în care își pot îndrepta eforturile, ei își pot dezvolta capacitatea de a orchestra eforturile profesorilor, dar și ale părinților și altor factori interesați din comunitate. Procesele de schimbare în sensul creșterii gradului de incluziune au nevoie de leadership dedicat și priceput.

Ne-am îndreptat atenția apoi spre părinți:

  • un număr total de 60 de părinți participă lunar – pe aproape toată durata proiectului de doi ani – la întâlniri inițiate de școală, unde aceștia învață să dialogheze constructiv despre dezvoltarea școlii, despre învățarea și starea de bine a tuturor copiilor școlii. Intenția noastră este să ne aliem cu părinții care la rândul lor să apropie de școală și pe acei părinți care sunt încă sceptici sau temători. Importanța implicării părinților în viața școlii, în activități care vizează cât mai specific învățarea copiilor, este greu de supraestimat. Colectivele de conducere ale școlilor sunt sprijinite în aceste acțiuni de implicare activă a părinților de către un facilitator de școală comunitară.

Service Learning sau Proiectul de învățare prin serviciu în folosul comunității este o metodă care facilitează învățarea elevilor implicându-i în rezolvarea unei probleme din comunitatea lor (școală, vecinătate, localitate ș.a.). Sprijiniți de profesori, elevii identifică nevoile comunității, dezbat soluții, se reunesc în jurul unui scop comun și acționează în comunitate. Concomitent, ghidați de profesori, elevii reflectează și își evaluează progresul în învățare.

 Acest proiect este co-finanțat din Programul de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România, finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 Incluziunea înseamnă învățare pentru toți Working together for an inclusive Europe.

Granturile Spațiului Economic European (SEE) și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din Estul și Sudul Europei și statele baltice.

Material realizat cu sprijinul financiar al Mecanismului Financiar al SEE 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471