Cititul împreună schimbă vieți

24.09.2019

Cititul împreună schimbă vieți! Nu o spunem doar noi, ci și studiile de specialitate, care ne arată că cititul pentru întreaga familie produce rezultate în familiile dezavantajate, atât pentru copii, cât și pentru părinții lor.

Ce dezvoltă modelarea pentru părinți a cititului cu voce tare pentru copii? Gândirea, vocabularul și dragostea de lectură a copiilor. Deși la prima vedere cititul cu voce tare de către un adult pentru copilul său cuibărit lângă el pare o activitate simplă, foarte puțini părinți fac acest lucru în România. Acest tip de citit oferă discuții foarte bune între părinți și copii, are un efect deosebit de important asupra dezvoltării limbajului copiilor și asupra rezultatelor școlare.

Pentru a putea face acest lucru cât mai bine, adulții au nevoie de pregătire. 14 profesori din școlile partenere din proiectul „Incluziunea înseamnă învățare pentru toți”, din Hotar (BH), Dragu (SJ), Sînpaul (CJ), Budacu de sus (BN), Moșna (SB), Alțîna (SB) se pregătesc pentru ca începând din anul școlar următor să ofere experiențe de citit deosebit de plăcute părinților și elevilor din școlile lor. Colega noastră, Maria Kovacs, conduce participanții pas cu pas, prin exerciții demonstrative de citit și momente de analiză și reflecție asupra tipului de cărți și utilității lor pentru cititori și contexte diverse.

În cadrul acestui proiect, fiecare școală a primit un set de 60 de cărți pentru a fi folosite în activitățile de citit împreună cu părinții și copiii.

Material realizat cu sprijinul financiar al Mecanismului Financiar al SEE 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471