Comunitatea suntem noi toți –
Propunere Curriculum la decizia școlii clasa a V-a
26.06.2020
a. Structura și elementele de noutate ale programei
Acest curs opțional este structurat în jurul a trei teme majore:
- Identitatea comunității noastre
- Nevoile și resursele comunității noastre
- Comunitatea noastră – responsabilitatea noastră de cetățean
Elementele de noutate pe care le aduce programa / disciplina propusă rezultă dintr-o combinație de trăsături. În primul rând, propune ca abordare principală explorarea comunității din care face parte fiecare elev, printr-un veritabil demers de investigație activă, ajutându-i astfel pe elevi să își cunoască mai bine comunitatea în care trăiesc, obiceiurile și tradițiile acesteia, să identifice anumite plusuri sau minusuri care există, precum și să cunoască potențialele resurse umane, naturale, economice din comunitate.
În plus, demersul propus necesită implicarea activă a părinților și altor membri ai comunității locale în procesul de învățare. Conducerea comunei, autoritățile locale, antreprenori, vârstnici, locuitori care aparțin diferitelor etnii sociale sunt antrenați ca resurse în procesul de învățare parcurs de către elevi – ei pot împărtăși experiențele și amintirile lor, care au avut un impact asupra comunității și care au lăsat și lasă o amprentă pregnantă asupra viitoarelor generații.
Nu în ultimul rând, CDȘ-ul propus are avantajul că poate fi adaptat cu ușurință și la alte nivele de învățământ, complexitatea abordării fiind ajustabilă funcție de gradul de stăpânire al unor noțiuni, concepte introduse în cadrul disciplinelor din trunchiul comun.
b. Armonizarea cu conceptele cheie ale programului de incluziune a copiilor romi în școală și cu principiile și valorile sistemului educațional
Predarea centrată pe elev: programa presupune recurgerea la identitatea comunității din care face parte fiecare elev ca obiect al învățării, fiind astfel centrat pe explorarea lumii celei mai apropiate elevului. Particularitățile și diversitatea comunității sunt punctul focal al învățării. Acest aspect este menit să încurajeze autocunoașterea, să întărească stima de sine și inter-relaționarea pozitivă, marcată de apreciere, precum și identificarea posibilelor resurse din comunitate.
Școala incluzivă şi predarea într-un mediu multicultural: Focalizarea pe identitatea și evoluția comunității locale, dar și pe relaționare în interiorul comunității, între membrii acesteia, accentuarea faptului că toți suntem parte a comunității, încurajarea solidarității și responsabilității împărtășite, sprijină școala incluzivă.
Pe lângă faptul că se valorizează comunitatea locală, elevii au ocazia să învețe istoria comunei, date demografice, obiceiuri și tradiții ale oamenilor din comună, cele mai vechi ocupații și care sunt valorile comunității în ziua de azi. Subtemele cele mai relevante în acest sens sunt: Identitatea comunității noastre; Nevoile și resursele comunității noastre.
Democraţia şi educaţia pentru cetăţenie activă: învățarea bazată pe investigație și implicarea membrilor comunității locale în procesul de învățare (istorie orală) dezvoltă competențe de cetățenie activă. Subtema cea mai relevantă este Comunitatea noastră – responsabilitatea noastră de cetățean.
Drepturile omului/copilului: tema legată de roluri și relații pe care copilul le are în interiorul comunității locale este deosebit de ofertantă din perspectiva abordării temei drepturilor omului/copilului.
Discriminarea (anti-discriminare, toleranţă etc.): Combaterea discriminării, la nivelul individului, începe prin cunoașterea reciprocă și chestionarea stereotipurilor pe care le avem despre anumite grupuri. În acest sens, programa de față are relevanță pentru combaterea discriminării, iar prin facilitarea cunoașterii reciproce se pun bazele unui comportament de acceptare a alterității, a diversității socio-etno-culturale.
Incluziunea (mediu inclusiv şi multicultural): În ansamblul său, prezenta programă promovează educația incluzivă, înțeleasă ca cea mai avansată treaptă de manifestare: progres în învățarea relevantă a fiecărui individ. Pentru a oferi educație incluzivă, nu este de ajuns ca un copil să fie prezent, înscris, „tolerat” la școală. De asemenea, odată prezent, cu toate că e important să fie implicat activ în procesul de învățare, acest lucru nu este încă suficient pentru incluziune. Este esențial ca această implicare activă în învățare să aibă efect pozitiv asupra rezultatelor învățării, să fie de impact, deoarece adevărata educație este incluzivă atunci când fiecare copil progresează în dezvoltarea competențelor urmărite.
Material realizat cu sprijinul financiar al Mecanismului Financiar al SEE 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.
Sediul Central Lupeni
Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca