Cercul Siguranței – ateliere de educație parentală centrată pe relație

17.04.2019

Atelierele de educație parentală sunt centrate pe interacțiunea părinte-copil, având la bază teoria atașamentului și îi ajută în primul rând, pe părinți, ca adulți, să fie mai conștienți de propriile lor comportamente și reacții. Apoi, înțelegându-ne pe sine, le este mai ușor să răspundă nevoilor copiilor lor. Implicarea activă a părinților este un predictor mai bun în ceea ce privește creșterea performanțelor școlare decât statutul socio-economic al familiei. De asemenea, implicarea familiei în contextul de acasă, grija părinților dacă copiii și-au făcut temele, ghidarea copiilor, informarea cu privire la materiile și nivelul la care se află copiii lor, sunt mai importate, dau rezultate mai multe, comparativ cu părinții care își arată implicarea doar prin faptul că vizitează școala sau se informează direct de la școală.

Atelierele cu părinții au loc la fiecare școală parteneră, în perioada martie-mai 2019.

Service Learning sau Proiectul de învățare prin serviciu în folosul comunității este o metodă care facilitează învățarea elevilor implicându-i în rezolvarea unei probleme din comunitatea lor (școală, vecinătate, localitate ș.a.). Sprijiniți de profesori, elevii identifică nevoile comunității, dezbat soluții, se reunesc în jurul unui scop comun și acționează în comunitate. Concomitent, ghidați de profesori, elevii reflectează și își evaluează progresul în învățare.

 Acest proiect este co-finanțat din Programul de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România, finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 Incluziunea înseamnă învățare pentru toți Working together for an inclusive Europe.

Granturile Spațiului Economic European (SEE) și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din Estul și Sudul Europei și statele baltice.

Material realizat cu sprijinul financiar al Mecanismului Financiar al SEE 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.

Sediul Central Lupeni

Bv. Păcii, bl. 5, ap. 9 | și în Cluj-Napoca

comunicare@noi-orizonturi.ro

0254 564 471